Premiere II

Making a real contribution

            Joel Birnbaum

 

Continuăm prezentarea seriei de premiere HP din anii ’80, cu o serie de evenimente produse în perioada 1985-1990. Compania își continuă ascensiunea într-un mod uluitor, aproape fiecare an al istoriei ei din această perioadă fiind însoțit de câte o premieră mondială în domeniu.

Anul 1985 se deschide cu pătrunderea HP pe piața chineză. China Hewlett-Packard (CHP) este primul joint-venture[1]  high-tech din China.

Anul 1986 aduce o nouă premieră: după 5 ani de zile de muncă asiduă și niște costuri de cercetare uriașe, HP este prima mare companie care introduce procesoarele de tip RISC[2]  în producția de calculatoare, făcând produsul finit mai rapid și mai ieftin.

Sosirea anul 1987 demonstrează încă o dată, dacă mai era nevoie, preocuparea celor 2 fondatori pentru a dezvolta o companie solidă, orientată către oameni și mediu: începe programul de reclare o componentelor hardware.

Următorul an aduce o nouă premieră pentru HP, fiind lansat HP DeskJet Plus, ca prima imprimantă produsă și comercializată în masă. În același an, compania este listată la bursa din Tokyo, cu o cifră de afaceri de 9,8 miliarde de dolari și 87.000 de angajați.

Ca pentru a confirma cea ce compania HP a însemnat pentru întreaga industrie IT, în 1989, garajul din care Bill Hewlett și Dave Packard au pornit o afacere de miliarde de dolari, este declarat de statul California clădire istorică, fiind numit locul de naștere al Sillicon Valley.


[1] Joint venture= un acord de afaceri în care părțile cad de acord să dezvolte, pentru o perioadă finită de timp, o nouă entitate și noi bunuri, contribuind în mod egal.

[2] RISC(Reduced Instructions Set Computing) este un procesor construit pe idea că instrucțiuni simplificate pot oferi  performanțe mai mari, ținâd cont de faptul că simplitatea comenzilor asigură o execuție mult mai rapidă a fiecăreia dintre ele.

Lasă un comentariu